Așa cum ProSport a anunțat în ediția tipărită de vineri, Dinamo se va despărți de mai mulți jucători în pauza de iarnă. Unul dintre ei este Marius Niculae, care va fi lăsat să plece liber de contract.
„Săgeată” va primi o hârtie prin care se va putea transfera gratis, la orice formație, dar destinația este deja cunoscută. ProSport a aflat că atacantul va semna cu o grupare din Asia, Dinamo neavând pretenții financiare.
„Au fost și probabil vor fi discuții despre mine, probabil despre toți jucătorii, pentru că după cum au zis și conducătorii noștrii orice jucător de la Dinamo este de vânzare. Sincer să fiu, îmi doresc să continui la Dinamo, dar dacă pentru club va apărea o ofertă foarte bună, ținând cont de problemele financiare, vom discuta, nu sunt bătut în cuie.
Am jucat în multe campionate și îmi place să descopăr noi campionate, și să vâd țara, mentalitatea, fiecare țară are micile secrete. Am fost în Portugalia, Germania, Scoția, Belgia am fost în multe țări, m-am plimbat”, a declarat Marius Niculae pentru Dolce Sport.
3 goluri a înscris Niculae pentru Dinamo în acest campionat, unul dintre ele chiar în derby-ul cu Steaua, din penalty.
Marius Niculae (29 de ani) a evoluat la Dinamo între anii 1996-2001 și din 2008 până în prezent. Atacantul are în palmares un titlu de campion și o Cupă cu Dinamo (2000). A debutat în Liga 1 la doar 15 ani, în partida Dinamo-Farul Constanța 5-2.
13 goluri a înscris pentru națională Marius Niculae, în 38 de meciuri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER